E cea mai cerută excursie, iar oamenii adaugă aproape mereu: „Numai să nu conducem noi.” Înțeleg: o graniță, bani străini și neclarități despre ce ai voie să fotografiezi. De aceea ziua arată așa: dimineața te iau de la hotelul din Chișinău, conduc eu tot drumul, la graniță vorbesc eu cu grănicerii, iar de la tine am nevoie doar de pașaport. După ceva mai mult de o oră trecem podul peste Nistru, și la Tiraspol cineva întreabă sigur: „Stai, mai suntem în Moldova?” Formal, da, dar simți că ai ajuns în altă epocă.
De obicei vin aici cei care au văzut deja mănăstirile și beciurile de vin și vor ceva cu totul diferit. Unii oaspeți vin cu avionul în Moldova doar pentru ziua asta. Se potrivește și unui grup mai mare: tot drumul e pe șosea, ne plimbăm pe bulevarde drepte și nu urcăm niciun deal.
La ieșirea din Chișinău, spre Transnistria, facem o singură oprire scurtă, cam de un sfert de oră. La marginea orașului, în Muzeul Satului, se află o biserică de lemn care are aproape patru sute de ani: a fost adusă de la o mănăstire și reclădită aici. Oprirea asta o numesc „Moldova înainte de plecare”: peste o oră și jumătate sau două o să stai în fața lui Lenin, în centrul Tiraspolului, și după lemnul întunecat și liniștea de aici diferența nu mai trebuie explicată. Dacă ai văzut deja biserica la turul orașului, poți aștepta liniștit în mașină, nu insist să intri.
Până la Tiraspol sunt ceva mai mult de șaptezeci de kilometri, iar granița e cam la jumătatea drumului. Pe drum îți povestesc cum s-au schimbat aici granițele de-a lungul secolelor și de ce pe malul stâng se vorbește și azi rusește. Așa ajungi la pod știind deja ce urmează să vezi, iar Lenin din centrul orașului nu mai pare un decor pus la întâmplare.
Trecerea graniței e mai simplă decât crede lumea. Ne oprim la post, eu dau actele mașinii, tu arăți pașaportul și după câteva minute mergem mai departe. În weekend poate dura ceva mai mult, dar țin cont de asta în program. Cetățenii Uniunii Europene, ai SUA și ai aproape tuturor țărilor lumii primesc la intrare o fișă de migrație gratuită, în vreo cinci minute. Cetățenii Republicii Moldova intră liber, le ajunge buletinul de identitate, pașaportul nu e obligatoriu. Grănicerii vorbesc rusă, așa că discut eu cu ei. Singurul lucru de știut înainte de rezervare: cu pașaport ucrainean nu se intră. Cu oricare altul nu e nicio problemă.
Dincolo de pod începe ce vin oamenii să vadă. Alte numere de înmatriculare, altă monedă, pentru care trebuie să schimbăm bani, alte nume de străzi pe plăcuțe. Primele întrebări apar de obicei încă în mașină, dar prefer să răspund în centru, unde pot arăta totul cu mâna.
Orașul a fost întemeiat în 1792 din ordinul lui Suvorov, care, călare, îi întâmpină și azi pe oaspeți în centru. Prin Tiraspol ne plimbăm de două ori: o dată prin zona universității, o dată prin centru, cu prânzul între ele, în total cam două ore pe jos. În centru mergem pe bulevarde atât de late încât îți vine să le traversezi în două etape, ieșim la Casa Sovietelor, cu Lenin în față, trecem pe strada 25 Octombrie și pe lângă clădirile pe care localnicii le numesc ambasade. Și trecem neapărat prin piață, printre tarabe: fără ea, plimbarea prin Tiraspol nu e completă. Pe drum îți povestesc de unde au apărut toate astea și de ce n-au dispărut. Cum s-au așezat lucrurile aici se povestește diferit pe cele două maluri ale Nistrului, așa că îți dau ambele versiuni, iar concluziile le tragi tu.
Pe Lenin oaspeții se așteaptă să-l vadă, e în toate fotografiile. Surprinde de obicei altceva: orașul e viu. Lângă fântână sunt cărucioare, pe bănci stau studenți, cineva trece cu o înghețată. Oamenii vin să vadă un muzeu al Războiului Rece și ajung într-un oraș obișnuit, unde lumea pur și simplu trăiește, iar asta te emoționează mai mult decât orice monument. Vara, la amiază, pe bulevarde e puțină umbră, așa că prânzul dintre cele două plimbări cade foarte bine.
Putem adăuga trei locuri, dacă vrei; le discutăm separat. Primul e fabrica de divin KVINT, care funcționează din 1897 și cu care localnicii se mândresc. Beciuri nu are, turul trece prin spațiile de producție și prin locurile unde se păstrează divinul. Degustarea a patru-cinci sortimente cu perioade diferite de învechire se face doar cu programare prealabilă, nu se poate organiza pe loc, așa că spune-mi de ea la rezervare. Am văzut de mai multe ori cum un divin de douăzeci și cinci de ani cucerește oameni care nu băuseră niciodată așa ceva. Al doilea e stadionul Sheriff: în 2021, un club de pe un teritoriu nerecunoscut a învins-o pe Real Madrid pe Bernabéu, iar la magazinul suporterilor de alături lumea își amintește și azi. Dacă fotbalul nu te interesează, doar trecem pe lângă și nu pierdem timp. Al treilea e Aquatir, o fermă de sturioni unde putem opri să guști icre.
Pentru KVINT, Sheriff și Aquatir poți plăti direct, la fața locului, sau prin mine, dacă ne înțelegem din timp să le includem în prețul excursiei. Eu îți recomand a doua variantă.
Mâncăm acolo unde vin localnicii la amiază: într-o cafenea amenajată ca o cantină sovietică, cu tavă, salată olivie, borș, chiftea cu piure, pelmeni și compot. Nemții fotografiază de obicei tava, americanii întreabă ce e compotul, apoi mai cer un pahar. Cine vrea poate lua la masă și o bere rece. Prânzul nu intră în preț și se plătește pe loc, dar rar renunță cineva la el, iar eu mănânc de obicei cu tine. Alături e un magazin de suveniruri, și tot aici îți prind bine primele ruble.
Din Tiraspol mergem la Chițcani, la Mănăstirea Noul Neamț. E o mănăstire de călugări, încă locuită, întemeiată în 1864, una dintre cele mai mari din Moldova, iar clopotnița ei, înaltă de vreo șaptezeci de metri, e considerată cea mai înaltă din țară și se vede cu mult înainte de poartă. Aici trăiesc călugări, așa că umblăm în liniște și fără grabă. După bulevarde și Casa Sovietelor, în curtea mănăstirii e neobișnuit de calm, iar jumătatea de oră petrecută aici pare mai lungă decât arată ceasul. Pentru mulți oaspeți e o surpriză, pentru că nimeni nu se așteaptă la o mănăstire în Transnistria.
Ultima oprire e Bender, cu cetatea de pe malul Nistrului. Bender e mai aproape de Chișinău decât Tiraspolul, cam la șaizeci de kilometri de capitală. De aceea las cetatea la sfârșitul zilei, ca drumul spre casă să fie mai scurt. Otomanii au ridicat-o în secolul al XVI-lea pe locul unei fortificații mai vechi. E mai mare decât cetatea de la Soroca și s-au dat mai multe lupte pentru ea, așa că istoria războaielor ruso-turce o povestesc lângă ziduri și tunuri, nu în mașină. Spre seară soarele cade pe ziduri dintr-o parte, și e cea mai bună lumină pentru fotografii din toată ziua. Vizita la cetate și în oraș durează cam o oră și jumătate, iar drumul până la Chișinău, cam o oră. La întoarcere trecem granița tot în câteva minute, iar cina o iei deja la Chișinău.
Iată ce să iei cu tine și ce să ai în vedere înainte de drum.
Despre siguranță îți spun ce spun și în mesaje. Formal, e o zonă de conflict înghețat, dar viața de zi cu zi e liniștită: conflictul din 1992 s-a încheiat acum mai bine de treizeci de ani, iar turiștii vin aici regulat, cel mai des din Germania, SUA și Marea Britanie. Situația o verific în ziua excursiei, nu cu o săptămână înainte. Dacă anulez eu excursia din motive de siguranță, primești banii înapoi integral sau mutăm ziua pe altă dată, cum îți convine.
Mașina o alegem după numărul de oaspeți: Toyota Prius+ pentru până la patru persoane, Opel Vivaro pentru cinci-șase, Mercedes Sprinter pentru grupuri de la șapte la douăzeci. În preț intră ghidul, mașina cu combustibil pentru toată ziua, excursia în limba ta (engleză, germană, rusă, română), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului și apa din mașină. Dacă preferi italiana, spaniola sau turca, vine cu tine un ghid din echipa mea care o vorbește. Copiii sunt bineveniți, avem scaune pentru ei, doar spune-mi din timp; la cetate îi interesează cel mai mult tunurile, iar la prânz, compotul. Traseul nu are restricții de sezon: iarna, fără verdeață, Tiraspolul arată și mai sovietic decât vara, iar cum ne ferim de căldură am scris deja mai sus. Dacă o zi e prea puțin, există trasee de două-trei zile cu înnoptare la Tiraspol, în care se pot adăuga Rîbnița, Dubăsari și satele; stabilim separat traseul.
Aduc oaspeți aici de mulți ani și tot mă uit pe geam când trecem podul. Pentru început îți recomand alte excursii: mănăstirile, beciurile de vin și Orheiul Vechi. Dar ziua asta e aparte: la o oră de Chișinău ai impresia că ajungi în altă epocă și petreci ziua printre localnici. Dacă la data aleasă sunt ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, iar eu răspund de buna desfășurare a excursiei. Obosești mai devreme, ne întoarcem mai devreme; vrei să mai stai la cetate, mai stăm. Traseul, mașinile și formularul de rezervare sunt pe pagina turului: Transnistria într-o zi.
Scrie-mi pe WhatsApp în ce zi vrei să mergi, câți sunteți și în ce limbă preferi turul. Situația o verific dimineața înainte de plecare, iar de formalitățile de la graniță mă ocup eu.
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →