Primul lucru pe care îl observă oaspeții în Codri e liniștea. Las mașina pe marginea drumului lângă Lozova, intrăm sub copaci și după un minut nu se mai aud decât păsările și pașii tăi prin frunzele de anul trecut. Discuția se stinge de obicei singură în clipa aceea, nu trebuie să rog pe nimeni.
Îmi place ziua asta pentru ce nu are. Nu e nicio mănăstire, niciun zid de cetate la care să explic cine l-a asediat și în ce secol, iar sub pământ de data asta nu coborâm. În schimb ne așteaptă o pădure în mijlocul țării, o oră și jumătate de mers pe sub coroanele copacilor și apoi un prânz lung cu vedere spre vii, în raionul Ungheni. Pentru cine a văzut destulă piatră în zilele dinainte, e un prilej să respire, iar pentru familiile cu copii e, din ce am văzut eu, cea mai liniștită dintre toate zilele pe care le petrecem împreună.
Nu plecăm în zori, și ai timp să iei micul dejun la hotel pe îndelete. Până la rezervație sunt cincizeci de kilometri de la Chișinău, cam o oră de drum, iar în oraș ne întoarcem înainte de cină, așa că seara îți rămâne liberă. În total parcurgem 205 kilometri, fără să trecem granița și fără grabă.
Și drumul face parte din excursie. Stăm în mașină de trei ori: o oră până la pădure, încă o oră până la cramă și o oră și jumătate la întoarcere, iar în tot timpul ăsta îți povestesc despre țară, și ce scrie în ghidurile turistice, și ce nu scrie. Dacă cineva vrea să ațipească după zbor, nu mă supăr. Sincer, nici acum nu știu ce le rămâne oaspeților mai mult în minte, pădurea sau prânzul. Am întrebat de multe ori, iar răspunsurile se împart cam pe jumătate.
Rezervația Codrii e cea mai veche rezervație științifică din Moldova, întemeiată în 1971. Lângă satul Lozova are propriul muzeu, care arată ce animale și plante se găsesc în regiunea centrală a Codrului: animale și păsări naturalizate din pădurile de aici, ierbare, minerale sub sticlă. Biletul la muzeu se plătește pe loc, la intrare.
Cele patruzeci de minute în muzeu te ajută să recunoști apoi copacii pe lângă care altfel ai trece fără să-i observi: ăsta e carpen, ăsta e fag, iar teiul îl deosebești de acum după frunză. Copiii se înviorează aici mai repede decât adulții, fiindcă un animal împăiat îi spune unui copil mai mult decât orice frescă, iar eu de mult nu mai încerc să-i conving de contrariul.
Cuvântul „științifică” din nume îl înțeleg așa: pădurea asta e în primul rând protejată și studiată, nu amenajată pentru plimbări, așa că la marginea ei nu te așteaptă nicio cafenea. Mie tocmai asta îmi place, și oaspeților de regulă la fel, deși în primele minute se uită din obișnuință după săgeți și indicatoare.
Plimbarea în sine ține între o oră și o oră și jumătate și e considerată ușoară: dealuri, văile dintre ele și pădure de foioase, cu stejar, carpen, fag, frasin și tei. Cărarea merge aproape tot timpul pe sub coroane, de aceea chiar și la amiază, vara, e simțitor mai răcoare decât în oraș, iar lumina cade pe pământ în pete. Mergem în ritmul tău și ne oprim cât vrei, fără steguleț de ghid sau program la minut.
Nu întâmplător ne plimbăm înainte de prânz. Dimineața în pădure e încă răcoare, căldura n-a apucat să moleșească pe nimeni, iar la masă ajungi cu poftă. Vara, dacă prognoza anunță caniculă, plec cu o jumătate de oră mai devreme, ca să intrăm la umbră înainte de orele cele mai călduroase.
Despre anotimp sunt întrebat cel mai des, și un singur răspuns nu am. În octombrie pădurea de foioase se colorează în mai multe nuanțe deodată, iar valea de sub tine arată cu totul altfel decât în august. În mai frunzele sunt tinere, pădurea e încă străvezie și vezi departe prin ea. Vara te bucuri de umbra ei. Din noiembrie până în martie sunt mai puțini oaspeți în țară, prânzurile țin mai mult, iar plimbarea o scurtez în funcție de vreme, pentru că fac traseul ăsta tot anul.
Dacă cuiva din grup îi e greu să meargă o oră și jumătate, spune-mi dinainte: scurtez porțiunea pe jos, iar muzeul și crama rămân în program.
De la pădure până la cramă mai e cam o oră de drum. Pe drum, oaspeții pun întrebările rămase de dimineață și li se face foame, exact cum mă aștept.
Mircești e o cramă mică din raionul Ungheni, iar în descrieri i se spune „Mica Toscană a Moldovei”. Eticheta nu e a mea și nu cred că Moldova are nevoie de comparații împrumutate, dar când stai deasupra viilor înțelegi de unde vine: rândurile de viță coboară pe pantă, dincolo de ele se deschide încă o pantă, și apoi încă una.
La cramă ordinea e asta: întâi un tur al cramei, apoi degustarea, iar la fiecare vin se servesc bucate moldovenești, deci ăsta e prânzul. La vreun restaurant separat în ziua asta nu mai mergem, nici nu e nevoie. La masa cu vedere spre vii stăm cam două ore. Turul, degustarea și prânzul se plătesc pe loc și nu intră în prețul excursiei. Dacă iei degustarea obișnuită sau pe cea extinsă, hotărâm împreună din timp, ca la sosire să nu mai fie nimic de decis. Cine nu bea se bucură de mâncare și de priveliște, fără să se plictisească.
Engleza și germana se aud rar în afara Chișinăului, așa că la masă, când e nevoie, traduc eu: ce e în farfurie, ce e în pahar și ce întrebări să le pui gazdelor. Oaspeții se sfiesc uneori să pună întrebări despre vin, ca să nu pară începători, și degeaba, pentru că la o cramă mică astea sunt cele mai bune întrebări. Nimeni nu încearcă aici să te impresioneze cu cifre: îți toarnă, îți spun de unde e vinul și te lasă să stai în liniște. După pădure, tihna asta prinde deosebit de bine.
În primul rând familiilor cu copii. Plimbarea e ușoară, în muzeu sunt animale împăiate, iar la final e un prânz lung în locul unei vizite ghidate prin săli de muzeu. Am scaune pentru copii de la nouă luni, și ele intră în preț: spune-mi dinainte câte îți trebuie și pentru ce vârstă. Un copil care merge ușor o oră se descurcă pe cărare, dar cu căruciorul prin pădure nu te-aș sfătui să mergi, deși îți arăt cum putem scurta traseul.
Ziua li se potrivește și celor care sunt a doua sau a treia oară în Moldova și au văzut deja locurile cele mai cunoscute, și celor care în concediu vor să meargă pe jos și s-au săturat de date și secole. Oaspeții din octombrie vin des aici chiar pentru culori. Și, desigur, e ziua celor care după câteva zile de excursii îmi spun: „Corneliu, azi fără ziduri, te rog.” În călătoriile de o săptămână o recomand de obicei pe la mijloc, când ai văzut destule obiective, dar încă n-ai ieșit în natură.
Și acum, cui nu i-o recomand. Dacă ai doar două zile și n-ai văzut încă Orheiul Vechi, începe cu el. Traseului ăstuia i-am dedicat un articol separat despre Curchi, Orheiul Vechi și Cricova. Codrii se potrivesc pentru a doua zi, când prima impresie despre țară s-a așezat și vrei să respiri. Și dacă de la o cramă aștepți săli uriașe și sute de sticle în vitrine, aici va fi altfel: o cramă mică, o masă și un deal.
Încălțămintea ia-o pentru pădure, nu pentru oraș. O oră și jumătate pe cărare în pantofi cu talpă subțire o vei pomeni cu vorbe nu tocmai frumoase, iar niște adidași obișnuiți ajung pe deplin. În pădure e mai răcoare decât pe șosea, vara asta te bucură, iar în aprilie și octombrie prinde bine ceva pe deasupra. Lista e scurtă, dar verifică-o cu o seară înainte:
În mașină e apă, câte o jumătate de litru de persoană, inclusă în prețul excursiei.
Pe loc plătești două lucruri: biletul la muzeul rezervației și turul cu degustare și prânz la cramă. Tot restul intră în prețul excursiei: serviciile mele de ghid, mașina cu combustibil pentru toată ziua, ghidajul în limba ta (engleză, germană, rusă sau română), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului. Dacă preferi italiana, spaniola sau turca, cu tine vine un ghid din echipa mea care vorbește limba respectivă.
Mașina o aleg după grup: Toyota Prius+ pentru unu până la patru oaspeți, Opel Vivaro pentru cinci-șase, Mercedes Sprinter pentru grupuri de la șapte la douăzeci de oameni. De obicei în mașină suntem doar tu, grupul tău și eu, fără persoane din afara grupului și fără program rigid. Dacă la data ta sunt ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, iar eu răspund în continuare de buna desfășurare a excursiei.
Îmi place cum se termină ziua asta. Drumul înapoi e cel mai liniștit: o oră și jumătate, nimeni nu cere să mai oprim la încă o biserică, iar oboseala aceea după prea multe vizite, care vine după trei mănăstiri la rând, nu apare. Te întorci la Chișinău spre seară, cu pământ de pădure pe tălpi și, cel mai probabil, cu o sticlă în portbagaj. Programul detaliat, mașinile și ce intră în preț le găsești pe pagina Rezervația Codrii și crama boutique Mircești. Scrie-mi, și îți spun dacă data e liberă și aleg mașina pentru grupul tău.
Dacă vrei o zi în pădure și la o masă cu vedere spre vii, scrie-mi pe WhatsApp data, câți sunteți și în ce limbă vrei turul, iar de mașină și de restul mă ocup eu.
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Ziua asta o recomand celor care vor să meargă pe jos prin Moldova și lasă beciurile pe altă dată. Dimineața o potecă prin pădure la cascada de la Saharna, după prânz coborârea și urcarea la Țipova.
Citește →