Soroca, Dealul Țiganilor și Lumânarea Recunoștinței într-o zi
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Mașina o las sus, pe stâncă, și coborâm pe jos, pe piatră, până la buza stâncii, unde în calcarul alb de deasupra Nistrului sunt săpate chilii și o biserică. Dimineața de obicei nu e încă nimeni, se aud doar vântul, pașii tăi și râul, departe, jos. Povești despre locul ăsta am destule, dar pe margine vorbesc puțin: acolo îți vine doar să stai și să te uiți.
Așa începe ziua asta: dimineața stânca, seara un pahar de vin, iar între ele un prânz lung la țară, în casa unei familii din Lalova. Traseul e pentru cei care vor natură și o cramă într-o zi, fără să coboare sub pământ pentru vin. Pivnițe subterane bune avem în Moldova, dar le vizităm în altă zi. Aici totul se petrece sub cerul liber: întâi piatra sub picioare, iar spre seară vin din trei soiuri locale în pahar, la o cramă modernă din Orhei.
Din Chișinău facem ceva mai mult de o oră și jumătate, cam o sută de kilometri spre nord. Pe drum apucăm să ne cunoaștem și înțeleg ce te interesează mai mult: istoria locurilor, vinul sau pur și simplu să stai pe o stâncă în liniște. De asta depinde cât vorbesc la chilii; uneori tac aproape tot timpul.
Coborârea și urcarea la Țipova sunt de dificultate medie: nu e alpinism, dar nici alee în parc. Mergi pe piatră, întâi în jos spre chilii, apoi înapoi la deal, iar vara și pe soare. Cele mai potrivite sunt încălțările închise, adidași sau bocanci. Sandalele nu sunt ideale, dar dacă n-ai altceva, poți merge și în ele, foarte atent și pe răspunderea ta. Coborârea ia cam o jumătate de oră, iar urcarea tot atât, cu opriri ca să-ți tragi sufletul și să te uiți la râu.
Mănăstirea nu se află pe stâncă, e ascunsă în ea: chiliile și biserica sunt săpate direct în peretele de calcar de deasupra Nistrului. De departe se văd doar goluri întunecate în piatra albă, iar când te apropii înțelegi că în spatele fiecărui gol e o încăpere, după ea încă una, și că oamenii au trăit și s-au rugat aici între ziduri fără nicio linie dreaptă.
Înăuntru e răcoare chiar și în iulie. Afară piatra e caldă de la soare, iar la doi pași de intrare o simți deja rece sub palmă. Pereții sunt aspri, podeaua denivelată, lumina puțină, și în primele secunde ochii se obișnuiesc cu semiîntunericul. La intrare îți spun pe scurt ce a fost aici, apoi te las în pace, pentru că Țipova o înțelegi cel mai bine stând pe o piatră lângă o chilie, cu ochii la râul de jos. Fotografiile ies bine, dar oaspeții își amintesc mai des liniștea decât pozele.
Cărarea merge mai departe, spre belvedere, și dacă mai ai putere și chef, o luăm și pe ea. Dacă nu, urcăm liniștit la mașină: în ziua asta contează mănăstirea, prânzul și vinul, nu kilometrii. În total stăm la Țipova cam o oră și jumătate, apoi mergem la masă.
De la Țipova până la Lalova sunt doar vreo zece minute, iar prânzul îl luăm la Hanul lui Hanganu: un prânz tradițional moldovenesc la țară, în ospeție la o familie. Hanul a fost dintotdeauna popasul drumeților, și exact așa e și aici: simplu, ca acasă, fără formalități de restaurant. Se gătește pe loc, așa că masa ține cam o oră și jumătate, și nu grăbesc pe nimeni. După coborâre și urcare exact asta îți trebuie: să stai jos, să-ți întinzi picioarele și să mănânci fără grabă.
Prânzul e opțional și se plătește pe loc. Te ajut cu meniul și îți spun ce să iei, pentru că mâncarea de casă la noi e mai sățioasă decât par denumirile, iar trei oameni comandă ușor cât n-ar termina nici șase. Un sfat: nu te grăbi cu vinul la prânz. Urmează Vartely, iar primul pahar al zilei e mai bine să-l bei acolo unde ți se povestește despre vin.
După prânz avem cam o oră de drum spre sud, la Orhei. Nu la Orheiul Vechi, cu biserica rupestră de deasupra Răutului, acolo merg cu oaspeții în altă zi, ci în orașul Orhei, unde se află Chateau Vartely. E o cramă modernă, una dintre cele de frunte din țară, iar brandul există din 2004. Aici nu se coboară sub pământ: turul trece prin spațiile de producție și sala de degustare, iar podgoriile sunt în două regiuni, Codru și Valul lui Traian.
În mașină se face de obicei liniște: cineva ațipește, altcineva se uită pe geam. Afară se întind dealuri și câmpuri roditoare cu tot felul de culturi, printre ele sate moldovenești liniștite, cu case și gărdulețe, iar lângă case pasc animalele din gospodărie. În ora asta nu povestesc nimic: după masă e bine să te odihnești pe drum. Până la Orhei se trezesc toți singuri.
Ajungem spre seară, când căldura scade și lumina devine blândă. Turul cramei și degustarea se plătesc pe loc, numerar sau cu cardul. Ce degustare alegem, obișnuită sau extinsă, hotărâm împreună din timp. La cramă stăm o oră și jumătate, apoi mai facem o oră până la Chișinău. Ești la hotel la timp pentru cină, dacă mai ai poftă.
La degustare îmi place mai ales să explic numele soiurilor: Fetească Neagră, Fetească Regală, Rară Neagră. Sunt soiuri locale, și numele lor sunt o mică lecție de română: „fetească” vine de la „fată”, iar restul se înțelege fără dicționar. Oaspeților din alte țări le traduc: „fata neagră”, „fata regală” și „cea rară și neagră”. După asta, lumea gustă de obicei altfel, mai încet și mai atent.
Din Fetească Regală se face vin alb, din celelalte două soiuri, vin roșu. Despre gust nu-ți spun nimic, ca să nu te influențez. Dacă până acum ai băut în Moldova doar cabernet și merlot, degustarea asta îți face cunoștință cu soiurile de aici.
Întâi încălțămintea, pentru că pe traseul ăsta contează cel mai mult. Coborârea spre chilii și urcarea înapoi la mașină sunt pe piatră, așa că îți trebuie adidași cu talpă bună, iar tocurile și papucii de plajă lasă-i la hotel. În mașină e apă, câte o jumătate de litru de persoană, dar vara aș lua la chilii încă o sticlă.
Al doilea lucru e căldura. Țipova e un loc deschis, iar în iulie și august pe la prânz soarele arde tare, de aceea ea e prima oprire, înainte de masă. Dacă ziua e foarte caldă, schimb programul: plecăm mai devreme, ca să coborâm și să urcăm pe răcoare. Cea mai bună perioadă pentru traseu e din aprilie până în octombrie, deși îl fac și din noiembrie până în martie. Atunci aproape că nu sunt oameni, prânzurile se lungesc, iar Țipova fără nimeni în jur sună cu totul altfel decât vara. Coborârea și urcarea pe piatră udă le evaluez pe loc și, dacă e nevoie, schimb programul.
Cu copiii se poate merge și aici: excursiile de o zi sunt potrivite pentru familii. La cerere, ofer scaune pentru copii de la nouă luni, incluse în preț. Cu copiii coborâm și urcăm mai încet, cu opriri, e normal. Dacă cuiva din grupul tău coborârea și urcarea îi sunt peste puteri, spune-mi înainte și adaptez programul din timp, nu pe marginea stâncii.
Apoi, limba: în afara locurilor turistice, în Moldova se vorbește rar engleză sau germană, iar la sat și mai rar. De aceea la Lalova și la cramă sunt tot timpul alături și traduc numele bucatelor, întrebările tale pentru gazde și tot ce se spune la degustare, dacă ai cerut turul în engleză sau germană.
Pe loc se plătesc prânzul la Lalova, turul cramei și degustarea la Chateau Vartely. La Țipova nu există bilet de intrare. În prețul excursiei intră mașina cu combustibil, turul în limba ta (engleză, germană, rusă sau română), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului, inclusiv la aeroport, și apa. Dacă preferi italiana, spaniola sau turca, vine cu tine un ghid din echipa mea care vorbește limba respectivă. De la unu la patru oameni îi duc cu Toyota Prius+, cinci-șase cu Opel Vivaro, de la șapte la douăzeci cu Mercedes Sprinter. Dacă la data ta sunt ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, iar eu răspund de buna desfășurare a excursiei.
Ia cu tine:
O recomand celor care vor într-o singură excursie și natură, și vin, iar sub pământ au fost deja sau nu vor să meargă, și celor cărora le place să meargă pe jos, dar nu toată ziua. Se potrivește și oaspeților aflați a doua sau a treia zi în țară, care au văzut deja locurile cele mai cunoscute, ca Orheiul Vechi, familiilor ai căror copii se descurcă pe potecile stâncoase, și tuturor celor care vor să se întoarcă la cină, nu la miezul nopții.
Nu o recomand celor care vor o listă lungă de obiective într-o zi: aici sunt doar două locuri și un prânz, și așa e gândit. Celor cărora coborârea și urcarea pe piatră le sunt contraindicate le-aș propune tot altceva: am trasee fără nicio treaptă. Scrie-mi și îl găsim pe cel potrivit.
Ordinea opririlor nu e întâmplătoare. Țipova e prima, pentru că dimineața acolo e pustiu și răcoare, iar la amiază e mai bine să stai la masă decât pe piatră, în soare. Prânzul vine după coborâre și urcare, când ți s-a făcut foame, iar Vartely rămâne pentru seară: după degustare nimănui nu-i mai vine să urce dealul. În schimb, de la Orhei la Chișinău e doar o oră, și la cină ești deja la hotel.
Dacă vrei să petreci o zi pe traseul ăsta, uită-te pe pagina lui: mănăstirea rupestră Țipova și Chateau Vartely. Acolo găsești programul, prețul pe mașină și formularul de rezervare. Iar dacă vrei să schimbi ceva, să adaugi o oprire pe drum, să scurtezi coborârea și urcarea sau să iei cu tine bunica, care nu va face coborârea și urcarea, scrie-mi pe WhatsApp și adaptez programul pentru tine.
Scrie-mi pe WhatsApp în ce zi vrei să mergi și câți sunteți, iar eu îți spun dacă sunt liber atunci și organizez ziua pentru grupul tău, cu sau fără coborârea și urcarea de la Țipova.
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →
Ziua asta o recomand celor care vor să meargă pe jos prin Moldova și lasă beciurile pe altă dată. Dimineața o potecă prin pădure la cascada de la Saharna, după prânz coborârea și urcarea la Țipova.
Citește →