Zidul Cetății Soroca e rece chiar și în iulie. Oaspeții pun întâi mâna pe piatră, apoi se întorc spre râu, și câteva minute nu mai vorbește nimeni, pentru că Nistrul e aici lat și domol, iar pe malul celălalt e deja Ucraina. Pentru minutele astea de lângă zid îi duc pe oameni atât de departe spre nord.
E cea mai lungă excursie a mea de o zi prin Moldova: vreo zece ore și cam 320 de kilometri dus-întors. Soroca e la 160 de kilometri nord de Chișinău, și mai la nord nu merg într-o singură zi. Îți spun de la început: dacă ai venit pentru două zile, îți recomand traseul clasic, adică Curchi, Orheiul Vechi și Cricova, despre care am un articol separat. La Soroca merg de obicei cei care au făcut deja traseul clasic, cărora nu le pare rău de o zi pe drum și care sunt curioși cum arată țara acolo unde aproape că nu sunt turiști.
La dus sunt ceva peste două ore, cu o oprire la jumătate, iar la întors o oră și jumătate, și n-o să-ți promit că trec pe nesimțite. În schimb, în mașină e timp de vorbă, cât nu avem în excursiile scurte: în timp ce pe geam se perindă câmpurile, vorbim despre țară mult mai pe larg decât într-o zi cu patru opriri.
Am și un motiv personal să iubesc drumul ăsta. M-am născut într-un sat de lângă Dondușeni, ăsta e nordul meu. Când apar pe geam câmpurile de pe la noi, oaspeții observă că încep să povestesc puțin altfel, iar la întoarcere, de obicei, mă tachinează pentru asta.
Până la Soroca sunt peste două ore și nu-mi place să le fac dintr-o bucată, așa că pe la jumătate cotim în satul Clișova Nouă, la muzeul de covoare Arta Rustica. Muzeul și atelierul de țesut sunt sub același acoperiș: covoarele atârnă pe pereți, altele sunt încă în războaiele de țesut, iar în camere miroase a lână. Trei sferturi de oră ajung, mai mult nici nu trebuie. Oaspeții intră mai degrabă din politețe, dacă tot ne-am oprit, și ies cu telefonul plin de poze cu modele și cu o întrebare: câte săptămâni se lucrează la un asemenea covor? Știu răspunsul, dar te sfătuiesc să întrebi chiar în atelier, pentru că acolo se explică mai bine decât o fac eu în mașină.
Biletul la muzeu se plătește pe loc, apoi mai avem o oră de drum spre nord, iar pe la amiază intrăm în Soroca.
Prima oră și jumătate în oraș o petrecem pe jos, începând cu cetatea. E rotundă, cu cinci turnuri, și s-a păstrat atât de bine încât nu trebuie să-ți închipui nimic: zidurile sunt întregi, în curte poți sta și te poți uita în jur, iar în turnuri, după soarele de afară, e răcoare și întuneric. De pe mal cetatea arată cu totul altfel decât dinspre oraș. A fost ridicată la cumpăna secolelor XV și XVI chiar lângă Nistru, nu sus pe deal, iar cine a construit-o, împotriva cui și de ce tocmai aici îți povestesc înăuntru. Povestea mea ține cam o jumătate de oră, apoi îi las pe oaspeți să se plimbe singuri, pentru că asemenea locuri se descoperă mai bine, la final, fără explicații la fiecare pas. Povestesc și ce scrie în ghiduri, și ce nu scrie, iar dacă nu știu răspunsul la o întrebare, o spun deschis.
După cetate mergem de-a lungul malului, apoi la biserica de lemn și prin parcul central. În parc orașul își trăiește viața fără să ne bage în seamă: bănci, cărucioare, nimeni nu se grăbește, și se vede bine prin ce se deosebește nordul de centrul țării. Mie mi se pare că aici e mai liniște și mai mult aer între case, deși asta e impresia mea, nu un fapt din manual, și poți să nu fii de acord. Prin oraș se merge ușor, e plat.
După plimbare luăm prânzul în oraș. Prânzul e opțional și se plătește pe loc, iar eu te ajut cu meniul și am grijă să comanzi ce se gătește bine aici. E un prânz simplu, de oraș, fără degustări și fără muzică, și tocmai asta îmi place: după el mai avem de urcat treptele până la Lumânare, așa că nu te sfătuiesc să mănânci până nu mai poți.
Soroca se află jos, lângă râu, iar locurile de după cetate ne așteaptă deasupra orașului. De aceea după-amiaza urcăm de două ori: întâi la casele de pe deal, apoi la Lumânare.
Mai întâi urcăm în cartierul de deasupra orașului, cunoscut mult dincolo de granițele Moldovei. Sunt vile cu ornamente sculptate, una mai încărcată decât alta, de parcă fiecare stăpân și-a ridicat casa cu un ochi la vecin. Oaspeții întâi fotografiază, apoi vin întrebările, și aici sunt mereu mai multe decât răspunsurile. Ce știu, povestesc, iar ce nu știu, nu inventez: aici asta contează mai mult ca oriunde. În case locuiesc oameni, așa că mergem liniștit, nu ne uităm pe geamuri și nu comentăm cu voce tare. Pe deal stăm cam trei sferturi de oră.
Lumânarea Recunoștinței se înalță deasupra Nistrului, iar până la ea duce o scară de circa 600 de trepte, pe care o urci în 30-40 de minute. Bilete de intrare aici nu există, pentru urcare nu plătești nimic. Doar pe această porțiune prinde bine să respiri regulat, iar încălțămintea poate fi oricare, numai să fie comodă. În schimb, sus bate vântul, jos e râul, dincolo de râu e altă țară, iar în spate e tot drumul făcut de dimineață, și pentru priveliștea asta mulți acceptă cele peste două ore în mașină.
Vara mut urcarea ca să nu mergem pe arșița cea mare, iar iarna, dimpotrivă, îi grăbesc pe toți după prânz, ca să ajungem sus înainte de apus. Dacă îți e greu să urci atâtea trepte sau pur și simplu n-ai chef, se rezolvă ușor: mergem cu mașina până la Lumânare, și nimeni nu se va simți o povară pentru grup.
La sfârșitul zilei e o oprire pe care o propun, dar n-o impun: RockScore Brewery. Acolo bei un pahar sau iei bere la pachet, cu plata pe loc. Mâncare însă nu e, nici al doilea prânz, și spun asta de la început, ca să nu aștepte nimeni cina. Pentru cei care nu beau bere e apă în mașină. Dacă grupul e obosit și vrea acasă, sărim peste berărie și mergem direct la Chișinău. La mine nu există „dar așa scrie în program”.
Drumul înapoi ține o oră și jumătate și de obicei e liniștit: cineva doarme, cineva se uită pe geam, iar altcineva pune în sfârșit întrebările adunate de dimineață. Seara te las unde îți convine, oriunde în Chișinău.
Încălțăminte specială nu-ți trebuie, ajunge orice pereche comodă: orașul e plat, iar la Lumânare urcăm pe scară 30-40 de minute. Apă e în mașină, câte o sticlă de persoană.
În preț intră mașina cu combustibil pentru toată ziua, ghidul în limba ta, transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului și apa. Dacă la data ta sunt ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, iar eu răspund de buna desfășurare a excursiei.
Separat, pe loc, plătești trei lucruri:
Turul îl fac eu în română, engleză, germană sau rusă. Pentru italiană, spaniolă sau turcă vine cu tine un ghid din echipa mea care vorbește limba respectivă. Dacă în grup se vorbesc două limbi, trec de la una la alta pe parcursul zilei, iar oaspeții spun că trecerea aproape nu se simte.
În mașină petreci în ziua asta patru-cinci ore. La dus oprim la muzeu, iar la întors putem opri la berărie sau putem sări peste ea. Aer condiționat și încărcător de telefon avem, dar ia totuși un podcast pentru drumul înapoi, nu mă supăr.
Până la patru oaspeți mergem cu Toyota Prius+, cinci-șase cu Opel Vivaro, iar de la șapte la douăzeci cu Mercedes Sprinter. Ziua e lungă și nu e cazul să stea nimeni înghesuit.
La cerere, ofer scaune pentru copii de la nouă luni, incluse în preț. Îți spun sincer: cu copii mici ziua asta e grea, e prea mult drum. Școlarilor, în schimb, le place de obicei mai mult decât la muzeu, pentru că au o cetate cu turnuri, Dealul Țiganilor și scara spre Lumânare.
Din aprilie până în octombrie totul e deschis, se vede departe, iar urcarea e o plăcere. Toamna în nord e anotimpul meu preferat: aerul e limpede și de sus se vede mai departe decât vara. Din noiembrie până în martie turiști aproape că nu sunt, iar cetatea e aproape toată a ta, dar ziua e scurtă, așa că potrivesc programul după apus. Fac traseul tot anul.
Programul de pe pagina turului e mai degrabă un reper: dacă obosești, ne întoarcem mai devreme, iar dacă vrei să stai mai mult lângă râu, stăm și sărim peste bere.
Pe traseul ăsta merg mai rar decât în Transnistria sau la beciuri, dar îl iubesc mai mult, și nici nu e vorba de Soroca în sine. Pe parcursul excursiei, în zece ore împreună apucăm să vorbim despre țară cum nu se poate într-o zi scurtă, iar spre seară oaspeții știu deja unde m-am născut și de ce numesc șoseaua asta drumul spre casă. În traseele de o săptămână planific o noapte la Soroca și un prânz la o familie de localnici, dar asta e altă poveste.
Dacă ai făcut deja traseul clasic și vrei o zi care să-ți arate mai multe despre țară, scrie-mi. Programul detaliat și formularul de rezervare sunt pe pagina turului, iar mie îmi ajung data, numărul de oaspeți și limba ca să-ți răspund dacă sunt liber și cum adaptez programul la ritmul tău.
Scrie-mi pe WhatsApp în ce zi vrei să mergi și câți sunteți, iar eu îți spun dacă sunt liber atunci și cum adaptez programul la ritmul tău.
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →
Ziua asta o recomand celor care vor să meargă pe jos prin Moldova și lasă beciurile pe altă dată. Dimineața o potecă prin pădure la cascada de la Saharna, după prânz coborârea și urcarea la Țipova.
Citește →