Te iau de la hotel dimineața, și cât te așezi în mașină, mă uit din obișnuință ce ai în picioare. Cu adidași plecăm liniștiți. Sandalele nu sunt cea mai bună alegere pentru o asemenea potecă, și vorbim despre asta pe drum. În ziua asta mergem de două ori pe poteci de pădure, aproape tot timpul pe pietre și rădăcini, iar lângă apă sunt și ude. Aici nu merge să cobori din mașină, să faci o poză și să pleci: cea mai mare parte a zilei o petrecem în pădure și lângă apă, iar Nistrul îl vezi de pe drum și apoi de sus, la Țipova.
Îmi place traseul ăsta pentru că nu are cozi: nici autocare cu alte grupuri, nici galerii subterane în care te înfofolești în geacă. Doar poteca, râul și liniștea care începe cum cobori din mașină la Saharna. Dacă ai venit în Moldova pentru vin, îți spun sincer să alegi alt traseu. Dar dacă de mult îți dorești să mergi pe jos, nu să stai, ziua asta ți se potrivește mai bine decât oricare alta.
În primul rând celor care au fost deja într-o pivniță de vin sau nu au de gând să ajungă acolo. Celor care la Orheiul Vechi au urcat pe stâncă în cincisprezece minute și au întrebat de ceva mai lung: la Țipova coborârea și urcarea durează cam o oră, iar poteca e vizibil mai abruptă. Familiilor cu copii care merg deja singuri, pentru că la cascadă unui copil nu trebuie să-i explici nimic. Și celor care fotografiază cu plăcere, pentru că poza principală a zilei, Nistrul văzut de sus, o faci la Țipova, de pe mai multe margini de stâncă.
Nu o recomand dacă îți e greu să cobori o jumătate de oră pe pietre și apoi să urci tot atât sau dacă trebuie să fii devreme în oraș, pentru că ne întoarcem spre seară. Nu e nici ziua celor care vor să vadă podgoriile Moldovei: pe traseul ăsta nu e nicio cramă, și intenționat nu adaug una. Două plimbări și un prânz lung între ele umplu toată ziua, iar din plimbare nu vreau să fac o cursă de dragul încă unei opriri.
Până la Saharna facem o oră și patruzeci și cinci de minute, uneori ceva mai puțin, iar prima oră pe șosea trece la povești. Eu îți povestesc cum se trăiește aici, de unde atâtea mănăstiri deasupra râului și ce mâncăm la prânz, iar tu îmi spui de ce ai venit și ce ai apucat deja să vezi. Așa trece drumul mai repede, dar din discuție îmi dau seama și cât poate merge fiecare pe jos, ca să socotesc cât stăm la cascada de la Saharna și cât timp lăsăm pentru punctele de belvedere de la Țipova. Un grup cu mai multă rezistență merge mai repede și stă mai mult lângă apă, unul mai prudent merge fără grabă și se oprește mai des. Ambele variante sunt bune, pentru că azi nu ne grăbim.
La Saharna ajungem cât încă nu e cald. Mulți spun că mănăstirea de aici e cea mai frumoasă din țară. Nu-i contrazic, dar te duc mai departe, în pădure, pentru că de dragul ei am venit. În mănăstire intrăm dacă ai chef.
Poteca e ușoară: treizeci-patruzeci și cinci de minute prin pădure până la cascadă și înapoi, fără porțiuni abrupte, așa că poți merge și vorbi fără să-ți pierzi suflul. Apa o auzi mereu înainte s-o vezi. Cascadele sunt mici, să nu te aștepți la Islanda, în schimb te poți apropia de tot, îți uzi mâinile și stai în aerul răcoros de lângă apă chiar și în iulie. De obicei acolo discuțiile se sting singure pentru câteva minute, iar eu nu grăbesc pe nimeni.
La Saharna las timp din belșug, ca nimeni să nu alerge până la cascadă. Unii merg pe potecă până la capăt, alții se așază pe o piatră lângă prima cascadă și rămân acolo. E în regulă și așa: în ziua asta adaptez programul la grup și nimeni nu întârzie nicăieri.
De la Saharna la Lalova sunt cam patruzeci și cinci de minute, iar Hanul lui Hanganu e chiar în sat. Prânzul e opțional și se plătește pe loc, dar te sfătuiesc să nu sari peste el. Mâncarea e moldovenească, de la țară, fără artificii de restaurant, și după pădure exact asta îți trebuie: fierbinte și multă. Bucatele le alegi tu, iar eu îți traduc meniul și îți povestesc despre fiecare fel. Un pahar de vin poți lua, doar să ții minte că mai urmează coborârea și urcarea de la Țipova.
Ora și jumătate nu e întâmplătoare. La miezul zilei soarele e cel mai sus, iar timpul ăsta e mai bine petrecut la umbră, cu o farfurie în față, decât pe o potecă în plin soare. După masă te-ai odihnit, picioarele sunt iar gata de mers, iar căldura începe să scadă. Vara țin strict la ordinea asta și, dacă e nevoie, amân plecarea, ca să pornești pe poteca de la Țipova după ce trece arșița.
După prânz mergem la Țipova, e foarte aproape. Aici poteca e alta: întâi coborâm, apoi urcăm înapoi, și îți spun sincer că e de dificultate medie. Coborârea ține cam treizeci de minute, iar urcarea tot atât. Pe alocuri poteca e pietroasă și destul de abruptă, așa că ai grijă unde calci și admiră priveliștea abia sus. La urcarea înapoi cineva întreabă sigur cât mai e, iar eu răspund că cam tot atât. Sunt mai multe puncte de belvedere, și de pe fiecare Nistrul se vede puțin altfel: maluri de calcar, râul departe, jos, iar dincolo de apă malul stâng, adică Transnistria. Pentru imaginea asta aduc oamenii aici, iar după-amiaza lumina pe stânci e mai blândă decât la amiază.
Cascade sunt și la Țipova, dar până la ele faci cam o oră și jumătate la dus și tot atât la întors, așa că nu intră în programul obișnuit. Dacă vrei să ajungi la ele, spune-mi din timp și ne înțelegem separat. Mănăstirea rupestră, săpată în aceleași stânci, ți-o arăt negreșit, dar în articolul ăsta o las deoparte și îți povestesc despre ea pe loc: aici vorbim despre potecă și despre râul văzut de sus.
Înapoi la Chișinău facem cam o oră și jumătate, și de obicei oaspeții adorm pe undeva la jumătatea drumului. Nu mă supăr, pentru mine e semnul unei zile reușite.
Îți trebuie talpă care nu alunecă pe piatra udă: adidașii merg, bocancii de drumeție sunt și mai buni. Sandalele nu sunt deloc ideale, dar dacă n-ai altă încălțăminte la tine, poți merge cu ele, foarte atent și pe răspunderea ta. Papucii de plajă și tocurile rămân la hotel. Te sfătuiesc să te îmbraci în straturi, pentru că în pădure, lângă apă, e răcoare chiar și vara, la punctele de belvedere bate vântul, iar în mașină merge aerul condiționat. Vara îți prind bine o șapcă și cremă de soare. Ia o geantă mică, să ai mâinile libere la urcare. În mașină primești o jumătate de litru de apă de persoană, dar pentru ziua asta mai ia o dată pe atât. Și încarcă-ți telefonul de cu seară, pentru că o să faci mai multe poze decât crezi.
Bilete de intrare pe traseul ăsta nu sunt, nici la mănăstiri, nici în altă parte, așa că pe loc plătești doar prânzul. Restul intră în prețul excursiei: mașina cu combustibil pentru toată ziua, eu ca ghid în limba ta (engleză, germană, rusă sau română), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului și apa. Dacă preferi italiana, spaniola sau turca, vine cu tine un ghid din echipa mea care vorbește limba asta. Până la patru oameni îi duc cu Toyota Prius+, cinci sau șase merg cu Opel Vivaro, iar de la șapte la douăzeci cu Mercedes Sprinter. Douăzeci de oameni merg mai încet decât doi, și țin cont și de asta.
Copiilor ziua asta le place de obicei mai mult decât sălile de muzeu, fiindcă văd în cascade și urcuș o joacă. Condiția e una singură: copilul fie face singur jumătatea de oră în jos și jumătatea de oră în sus pe potecă, fie merge pe umerii lui tata. La cerere, ofer scaune pentru copii de la nouă luni, incluse în preț. Dacă cuiva din grupul tău coborârea și urcarea de la Țipova îi sunt peste puteri, spune-mi din timp și reorganizez ziua așa încât nimeni să nu-i aștepte pe ceilalți în soare și să nu se forțeze.
Cel mai plăcut e să vii din aprilie până în octombrie. Primăvara și toamna se merge mai plăcut decât vara, iar vara ordinea e așa: dimineața pădurea, pe căldură prânzul, apoi stânca. Și iarna traseul e posibil, turiști aproape nu sunt, dar după ploaie și pe ger piatra devine alunecoasă. Dacă vremea e chiar urâtă, îți propun eu să amânăm drumul sau să alegem alt traseu, pentru că nu vreau să te târăsc pe o potecă udă doar ca să bifăm traseul.
Dintre traseele mele de o zi, ăsta e poate cel mai simplu ca program: fără colecții, fără subterane cu plăcuța „cea mai mare din lume”, doar pădure, piatră sub picioare și râul jos. Oaspeții simt după el o oboseală plăcută, ca după o plimbare bună, și a doua zi de obicei cer ceva liniștit. Așa că, dacă ai două zile în Moldova, te sfătuiesc să începi cu drumul ăsta și să lași pivnițele pentru a doua zi, când picioarele deja cer odihnă.
Programul detaliat, mașinile și prețul pe zi sunt pe pagina turului: Țipova și Saharna. Dacă nu ești sigur că faci față ambelor plimbări, scrie-mi și hotărâm împreună cum adaptăm programul la grupul tău.
Scrie-mi pe WhatsApp în ce dată vrei să mergi și câți sunteți, plus două vorbe despre cât poate merge fiecare pe jos. Îți răspund la ce oră te iau și adaptez ambele plimbări la ritmul grupului tău.
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →