Un popor cu propria lui capitală. O zi în Găgăuzia

Întrebarea pe care o aud după Hîncești

Aproape la fiecare drum spre sud, unul dintre oaspeți citește un indicator și mă întreabă: „Dar găgăuzii cine sunt, de fapt?” De obicei se întâmplă după Hîncești, când palatul a rămas în urmă, iar dealurile de dincolo de geam lasă încet loc stepei. M-am obișnuit de mult cu întrebarea asta și chiar o aștept, pentru că răspunsul îmi ia tot restul zilei.

Pe scurt, găgăuzii sunt un popor de limbă turcică, care a adoptat creștinismul și trăiește în sudul Moldovei. Au autonomia lor și capitala lor, Comrat, la vreo sută de kilometri de Chișinău. Acasă se vorbește în găgăuză, pe stradă deseori în rusă, iar prânzul miroase în același timp a Balcani și a Turcia. Că există un asemenea popor nu știe aproape nimeni dintre cei care urcă în mașina mea, și, după mine, ăsta e cel mai bun motiv să mergi acolo.

Ziua e lungă: opt ore și jumătate și 240 de kilometri. Grea n-aș numi-o, totuși: nu urcăm pe niciun deal, nu coborâm sub pământ, iar pe jos mergem doar o oră, printr-un oraș fără pante. Pe drum sunt un palat, un muzeu și un prânz foarte lung. Mai jos îți povestesc cum decurge ziua, ca să decizi dacă ți se potrivește.

Întâi palatul, apoi stepa

Dimineața te iau de la hotel și, în vreo patruzeci și cinci de minute, intrăm în Hîncești, la Palatul Manuc Bey. E un conac din secolul al XIX-lea, ridicat pentru un negustor și diplomat armean. Azi e muzeu, iar conacul e socotit unul dintre cele mai frumoase din țară. Intrăm cu ghid, biletul se plătește pe loc, iar după alte patruzeci și cinci de minute plecăm mai departe.

Sălile nu ți le descriu aici, și nu din întâmplare. În alte trasee ale mele palatul e principala oprire și îi dedicăm mult mai mult timp, iar în drumul ăsta e mai degrabă o introducere înainte de a ajunge în stepă, scurtă și plăcută. Dacă ai mai fost la palat, spune-mi din timp: atunci mergem direct spre sud, iar ora câștigată o petrecem la Comrat.

Șaptezeci de kilometri spre sud

După Hîncești drumul o ia spre sud, și timp de o oră și ceva mergem spre Găgăuzia. Tot drumul e pe șosea, fără drumuri de pământ prin sate, așa că iau liniștit spre sud și grupuri mari: un Sprinter de douăzeci de locuri merge pe ea la fel de lin ca un Prius+ cu doi oaspeți. Pe drum îți povestesc lucruri care de obicei nu apar în ghidurile turistice. Sudul Moldovei e ținut de graniță în sensul propriu: granițele s-au schimbat de la un secol la altul, și asta se aude și acum în vorba oamenilor de la sate și se vede în ce pun pe masă. Localnicii discută și azi despre cine ce a preluat de la cine, iar discuția asta merge cel mai bine la prânz.

După dealurile din jurul Chișinăului, oamenii reacționează diferit când văd stepa. Unii scot telefonul și filmează orizontul, alții, dimpotrivă, îl pun deoparte și, pentru prima dată în tot drumul, doar se uită pe geam. În ora asta vorbesc mai puțin decât în restul drumului și reîncep să povestesc abia când ne apropiem de Beșalma.

Beșalma, muzeul unui singur om

Prima oprire în Găgăuzia e satul Beșalma și Muzeul de Istorie și Cultură a Găgăuzilor. E principalul muzeu al culturii găgăuze din țară, întemeiat de artistul și etnograful Dimitrii Kara-Ceoban, care a adunat obiecte din viața de zi cu zi a găgăuzilor cât încă erau folosite prin case. Expoziția vorbește despre tradițiile, traiul și istoria găgăuzilor. Biletul se plătește pe loc, iar aici stăm vreo patruzeci și cinci de minute.

După palatul de dimineață, totul e la o scară mult mai mică: un muzeu de sat, unde multe lucruri stăteau până nu demult prin casele oamenilor. Eu traduc etichetele și tot ce ni se povestește acolo. Știu din drumurile de până acum că aici oaspeții merg mai încet decât la palat și întreabă mai des ce e obiectul și la ce folosea. De la Beșalma la Comrat sunt douăzeci de minute cu mașina.

Un prânz de două ore

La Comrat ajungem la ora prânzului, iar pentru masă avem două ore. Nu e o greșeală în program, ci o alegere intenționată, pentru că bucătăria găgăuză e partea zilei pentru care vin special în sud chiar și cei pe care muzeele nu-i prea atrag. Aici se servesc gozleme din aluat subțire, cu umplutură, care se mănâncă cel mai bine calde, și kavurma, carne înăbușită lent. Alături vin brânza de casă și vinul local. În mâncarea asta se simt și Balcanii, și Turcia, iar la masă îți povestesc de unde a venit fiecare fel și de ce în ținutul de graniță totul s-a amestecat așa.

Sudul are și vinul lui. În stepa Bugeacului, în jurul satelor găgăuze, sunt crame, iar în traseele de o săptămână îi duc pe oaspeți la una dintre ele. În excursia de o zi nu există o vizită separată la cramă, în schimb vinul vine singur la noi, la prânz, și de obicei e destul ca cineva să fotografieze eticheta.

Avem două locuri pentru prânz; alegem unul înainte de plecare. Primul e crama din Comrat: la masă se servește vinul lor, iar înăuntru e un mic muzeu de epocă sovietică, care singur ar merita o vizită. Al doilea e restaurantul găgăuz Sofrasi, dacă te interesează mai ales mâncarea, fără tur ghidat. Prânzul e opțional și se plătește pe loc. Dacă mesele lungi nu sunt pentru tine, spune-mi și ne încadrăm într-o oră, iar restul timpului ne plimbăm prin oraș. Deși mai des se întâmplă invers: oaspeții care dimineața se întrebau la ce bun două ore de prânz cer, spre finalul celei de-a doua, încă zece minute.

O oră pe jos prin capitală

După prânz mergem să vedem Comratul. E capitala Găgăuziei autonome, centrul politic și cultural al găgăuzilor, și totodată un oraș al cărui centru îl străbați pe jos în vreo oră. Dimensiunea asta mă amuză de fiecare dată: o capitală pe care o traversezi de la un capăt la altul între prânz și drumul spre casă. Mergem încet, după un asemenea prânz nici nu am putea merge mai repede. Îți arăt centrul și îți povestesc din ce trăiește orașul, fără aprecieri politice, pentru că treaba mea e să-ți arăt, iar concluziile le tragi tu. Pe stradă o să auzi și rusa, și găgăuza.

Vara, după-amiaza, în stepă e cald, și țin cont de asta: mut plimbarea, te duc la umbră, iar dacă e arșiță, mergem mai puțin și stăm mai mult la masă. Apoi urcăm în mașină și, după 120 de kilometri, spre seară, te las la hotel. Pe drumul de întoarcere pun muzică în surdină, găgăuză, moldovenească sau internațională. După un prânz găgăuz, mulți ațipesc ascultând-o, iar eu nu trezesc pe nimeni până la Chișinău.

Ce să iei cu tine și cui i se potrivește ziua asta

Orice încălțăminte e bună, pentru că pe traseul ăsta nu sunt urcușuri, iar cea mai lungă plimbare e o oră prin Comratul fără pante. Ai nevoie de numerar: biletele la palat și la muzeu, prânzul și vinul se plătesc pe loc, la sate rareori poți plăti cu cardul, și chiar și la Comrat e mai sigur cu numerar. Ploaia aproape că nu încurcă ziua asta, pentru că palatul, muzeul și prânzul sunt sub acoperiș, iar afară stăm doar o oră, în oraș. Din noiembrie până în martie sunt mai puțini turiști, iar prânzurile sunt mai lungi, și ziua asta nu are decât de câștigat.

Poți veni cu copii, cere doar un scaun de copil la rezervare. E potrivit de la nouă luni și e deja inclus în preț. La muzeu copiii au ce să privească, iar la prânz cu atât mai mult. Pentru grupuri, sudul e mai ușor de vizitat decât multe alte zone, pentru că tot drumul e pe șosea, și aduc aici la fel de liniștit un singur oaspete ca și un grup de douăzeci de oameni. În Toyota Prius+ încap până la patru oaspeți, în Opel Vivaro până la șase, iar în Mercedes Sprinter până la douăzeci.

În preț intră mașina cu combustibil pentru toată ziua, ghidajul în limba ta (română, engleză, germană sau rusă), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului și apa din mașină. Dacă îți convine mai mult italiana, spaniola sau turca, vine cu tine un ghid din echipa mea care vorbește limba asta. Pe loc plătești:

• biletele la Palatul Manuc Bey și la muzeul din Beșalma;
• prânzul și vinul la Comrat;
• cumpărăturile, dacă vrei să iei cu tine ceva dintr-un sat găgăuz.

Ziua asta o propun celor care au fost deja la Cricova și Orheiul Vechi și vor ceva dincolo de traseele obișnuite, și celor pentru care oamenii sunt mai interesanți decât pietrele. Dacă ești în Moldova o săptămână, te sfătuiesc să mergi în sud într-o zi separată, nu ca adaos la alt traseu, pentru că pentru o sută de kilometri doar dus ai nevoie de timp. În schimb, într-o călătorie mai lungă ziua asta se poate întinde: un prânz la o familie găgăuză și o oprire la o cramă din stepă. În varianta de o zi am pus ce e mai important. Dacă la data ta sunt ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, iar eu răspund de buna desfășurare a excursiei.

De ce duc oaspeții în sud

Cel mai mult îmi place să duc în sud oaspeții care cred că au înțeles deja Moldova. Aici țara vorbește altă limbă, te hrănește altfel și are drept capitală un oraș la care la Chișinău nu se gândește lumea în fiecare zi. Îmi place să văd cum, într-un singur drum, oamenilor li se schimbă imaginea despre țară.

Dacă obosești, ne întoarcem mai devreme, iar dacă vrei să mai stai la masă, mai stăm. Nu grăbesc pe nimeni. Programul detaliat, mașinile și ce intră în preț le găsești pe pagina turului Găgăuzia: Palatul Manuc Bey, Beșalma, Comrat. Scrie-mi data și câți sunteți, iar restul îl organizez eu.