Toamna în Moldova: Codrii aurii, ceață pe Nistru și plăcinte din cuptor

Dacă ar trebui să arăt Moldova într-un singur cadru, aș fotografia un deal la jumătatea lui octombrie. Jos, rândurile de vie, deja galbene și ruginii, mai sus o pădure cu cinci culori deodată, iar deasupra un cer atât de curat, de parcă cineva l-a șters special înainte să vină oaspeții. Plimb oameni prin țară tot anul, iar toamna am cel mai puțin de povestit. Peisajul de la geam se descurcă singur, eu doar încetinesc acolo unde pe bancheta din spate se ridică toate telefoanele deodată.

Moldova e mică, aproape tot ce merită văzut poate fi vizitat într-o excursie de o zi din Chișinău. Toamna asta contează mult: într-o zi ajungi și în pădure, și la râu, și la o masă lungă la țară, iar seara ești înapoi în oraș. Mai jos îți povestesc unde merg atunci când cineva îmi scrie: „Vrem să vedem toamna voastră.”

Trei luni, trei toamne diferite

Toamna aici e lungă, și fiecare lună are firea ei. Septembrie e încă pe jumătate vară: ziua e cald, strugurii atârnă pe viță, la sate începe culesul, iar piețele se umplu dintr-odată de struguri, ardei și dovleci. Octombrie e vârful anului. Pădurea își schimbă culoarea în doar câteva săptămâni, viile se îngălbenesc și se înroșesc după cules, iar în primul weekend al lunii vinificatorii din toată țara vin la Chișinău, de Ziua Vinului. Noiembrie e mai liniștit. Frunzele sunt deja sub picioare, dimineața ceața stă în văi, turiști aproape că nu sunt, iar prânzurile se lungesc, pentru că nimeni nu se grăbește.

Care lună e cea mai bună, nu știu să spun. Eu aștept octombrie în fiecare an, dar noiembrie încearcă de fiecare dată să mă convingă de altceva.

Codrii, unde copacii se îngălbenesc pe rând

Codrii sunt o pădure veche de foioase în centrul țării, iar toamna, pentru mine, sunt locul cel mai colorat din Moldova. Aici cresc stejarul, carpenul, fagul, frasinul și teiul, și fiecare își schimbă culoarea la vremea lui. Teiul se face primul galben ca lămâia, carpenul pălește până la culoarea paiului, fagul capătă nuanțe arămii, iar stejarul rezistă cel mai mult, până când frunzele lui ajung la nuanțe închise de bronz. În octombrie, versantul de vizavi arată de parcă l-au pictat mai mulți pictori și niciunul nu s-a sfătuit cu ceilalți.

Plimbarea e ușoară, între o oră și o oră și jumătate pe dealuri și prin văi, iar poteca merge aproape tot timpul pe sub coroane. Lumina de toamnă cade printre frunze în pete calde, sub picioare foșnește și, nu știu de ce, îți vine să vorbești mai încet. Mergem în ritmul tău: dacă vrei să te oprești și să privești, ne oprim.

După pădure mergem la Mircești, o cramă mică din raionul Ungheni. Masa stă acolo deasupra viilor: rândurile de vie coboară pe pantă, în spatele lor urcă încă un deal, și încă unul. Vara totul e verde, toamna dealurile sunt vărgate, galben amestecat cu vișiniu. La fiecare vin se servește mâncare moldovenească, așa că degustarea e chiar prânzul, iar la masă stăm cam două ore. Să se ridice mai devreme n-a reușit încă nimeni. Toată ziua e aici: Pădure bătrână, cramă tânără.

Nistrul sub o plapumă de ceață

Toamna în nord e anotimpul meu preferat. Aerul devine limpede, și de sus se vede mai departe decât vara. Drumul merge de-a lungul Nistrului, și ți-ar veni să oprești la fiecare zece minute.

La Țipova mașina rămâne sus, pe stâncă, iar până la chiliile mănăstirii rupestre coborâm pe jos, cam o jumătate de oră. În octombrie stâncile de deasupra râului sunt roșcate, jos curge Nistrul, iar pe malul celălalt e deja Transnistria. Dacă pleci destul de devreme, poți prinde ceața: stă în valea râului ca laptele într-un castron și se topește sub ochii tăi. Urcarea înapoi durează tot atât, și aici de obicei te sfătuiesc să nu faci pe eroul și să te odihnești pe fiecare piatră comodă.

Alături e Saharna: o mănăstire și o potecă prin pădure până la o cascadă, între o jumătate de oră și patruzeci și cinci de minute dus-întors. Primăvara și toamna e cel mai plăcut de mers aici: nu e cald, iar pădurea de pe marginea potecii e cea mai frumoasă din tot anul. Ambele mănăstiri încap într-o singură zi: Două mănăstiri pe Nistru.

Dacă ți se pare prea puțin, mergem și mai la nord, la Soroca. Acolo sunt cetatea rotundă din 1499 de pe Nistru și Lumânarea Recunoștinței deasupra râului, de unde într-o zi senină de toamnă urmărești apa departe în ambele direcții. Despre ziua asta am scris un articol separat.

Orheiul Vechi în lumină de miere

Orheiul Vechi e frumos în orice anotimp, dar toamna mai ales. Mănăstirea rupestră din secolul al XIII-lea e săpată direct în calcar, deasupra unei bucle a Răutului, și călugării trăiesc acolo și azi. Vara e cald sus, și trebuie să reorganizez programul zilei ca să nu ajungem acolo în arșița de la amiază. Toamna grija asta dispare. După-amiază soarele coboară, calcarul începe să strălucească într-o lumină caldă de miere, iar pantele din jurul buclei se fac ruginii. Fotografii tac în clipa aceea, ceilalți pur și simplu se așază pe o piatră și privesc. Nu-i grăbesc nici pe unii, nici pe ceilalți.

Prânzul în ziua asta e la Butuceni, într-o gospodărie de piatră cu cuptor pe lemne, ținută de a treia generație a aceleiași familii. Plăcintele se coc sub ochii tăi, vinul e din via de vizavi. Vara cuptorul pare de prisos, toamna mâinile se întind singure spre el. În aceeași zi ajungem și la Cricova, unde mașina intră direct sub pământ, și la Mănăstirea Curchi, albă, cu cupole verzi printre pini. Pinii, ce-i drept, nu se îngălbenesc toamna, dar pe fundalul lor tot restul arde mai tare. Traseul e aici: Curchi, Orheiul Vechi, Cricova, iar pe larg am povestit despre el în alt articol.

Dacă ai mai multe zile, rămâi peste noapte la Butuceni, într-o casă de oaspeți din sat. Pentru un singur motiv: să te trezești în zori. Dimineața la mănăstirea rupestră e slujbă, iar după ea te poți plimba de-a lungul buclei cât ceața încă stă peste Răut. În astfel de dimineți de obicei tac, și până acum nu s-a plâns nimeni.

Gustul toamnei

Recunosc: unii oaspeți nu vin toamna deloc pentru frunze. Toamna masa moldovenească e mai darnică decât în orice alt anotimp. Plăcinte cu dovleac, gutui coapte în cuptor sau puse la dulceață, nuci din copacii sădiți de-a lungul drumurilor de țară și tulburel, vinul tânăr și dulceag pe care la sate îl gustă imediat după culesul strugurilor. Toate astea le găsești și în oraș, dar din experiența mea au alt gust la o masă la țară, unde mâncarea se gătește sub ochii tăi și unde gazda îți mai pune neapărat o porție, chiar dacă spui hotărât „nu”.

Cu vinul, toamna totul se leagă frumos. În vii vezi de unde vine: la Purcari via se află chiar pe terenul cramei, aceeași cramă al cărei roșu s-a servit la mesele regale, și poți merge până la ea pe jos. Asta e o zi separată: Fresce sub pământ, un roșu deasupra meselor regale. Iar sub pământ, la Cricova și la Mileștii Mici, vinul își așteaptă liniștit vremea, și acolo e la fel de răcoare tot anul. Așa că jacheta despre care îți amintesc din timp ia-o chiar și într-un septembrie cald.

Cum prinzi toamna moldovenească

Pe scurt: pentru căldură și struguri pe viță vii în septembrie, pentru culori în octombrie. Noiembrie e pentru cei care iubesc liniștea și drumurile goale: ziua e scurtă atunci, și adaptez programul în funcție de ora apusului, în schimb prânzul poate dura cât vrei.

E ușor să organizezi o călătorie de o săptămână toamna. Poți merge spre nord de-a lungul Nistrului, să dormi la Soroca și să iei prânzul la o familie de acolo, sau să prinzi răsăritul deasupra Răutului la Butuceni. Drumurile sunt scurte, între o oră și trei pe zi, restul timpului se duce pe plimbări, mâncare și povești. O astfel de călătorie o construiesc după interesele tale: Călătoria completă.

Ia cu tine încălțăminte comodă pentru mers pe teren pietros, dacă mergem la Orheiul Vechi sau la Țipova, ceva călduros pentru seară și jacheta aceea pentru beciuri. De restul mă ocup eu: mașina, traseul, poveștile în română, rusă, engleză sau germană și o masă acolo unde toamna are cel mai bun gust. În mașină e doar grupul tău, traseul se schimbă pe parcursul zilei, și dacă vrei să mai stai o jumătate de oră deasupra Nistrului, stăm.

Toamna în Moldova nu așteaptă: pădurea își ține culorile doar câteva săptămâni, și un singur vânt puternic poate încheia sezonul peste noapte. Dacă tot voiai să vii, scrie-mi, și îți organizez o excursie de una sau mai multe zile, după cum vrei să te bucuri de toamnă: O zi în Moldova, construită în jurul tău.