O dată pe an, Chișinăul își schimbă programul. În primul weekend din octombrie, piața centrală a orașului devine o singură degustare lungă: vinificatorii din toată țara își pun mesele, în spatele lor stau chiar ei, nu promoteri, și pe fiecare îl poți întreba ce anume ai în pahar. Asta e Ziua Vinului. Locuiesc în acest oraș și în fiecare toamnă văd cum vin oaspeți care până atunci știau despre Moldova exact un lucru: că vinul e bun.
Despre piață îți vor povesti și alții. Pe mine mă interesează restul zilelor tale. Pentru că vinul pe care îl guști la sărbătoare nu s-a născut în piață. S-a născut în tunelurile de calcar la zece kilometri de centru, în beciurile din sud, în satele unde plăcintele se coc sub ochii tăi. Acolo te duc eu.
Principalul lucru de știut despre dată: se mută. Ziua Vinului are loc întotdeauna în prima sâmbătă și duminică din octombrie, așa că data se schimbă de la an la an. În 2026 asta înseamnă 3 și 4 octombrie. Planifică așa: vii vineri, sâmbăta o dai toată pieței, iar după aceea începe țara.
Sărbătoarea se ține în Piața Marii Adunări Naționale, chiar în fața clădirii Guvernului. Intrarea e liberă, degustările se plătesc pe loc. Se organizează din 2002, iar între timp a devenit un eveniment pentru care oamenii își cumpără bilete de avion spre Chișinău.
Ce te așteaptă: mese ale vinăriilor, mari și foarte mici, muzică, mâncare și o mulțime care spre seară devine foarte prietenoasă. Un sfat de la un localnic: nu încerca să guști tot. Alege trei-patru producători de care n-ai auzit niciodată și stai de vorbă cu oamenii de la masă. E singura zi din an în care un vinificator dintr-un sat îndepărtat stă în centrul capitalei și se bucură de fiecare întrebare.
Moldova e mică, și tocmai asta e marele ei avantaj pentru un oaspete. Aproape tot ce merită văzut e la o zi distanță de Chișinău: Cricova la 10 km, Orheiul Vechi la 60, Tiraspol la 70, Comrat la 100. Jumătate din locurile importante încap într-o singură zi de lumină, restul merită două.
Formatul meu e simplu. Dimineața te iau de la hotel sau de la apartament, conduc eu și povestesc eu, în română, engleză, germană sau rusă. În mașină e doar grupul tău, fără străini și fără program rigid. Vrei să stai mai mult pe piatră la Orheiul Vechi? Stăm. Ai obosit? Ne întoarcem mai devreme. Prânzul în casa din sat e parte din zi, nu o pauză: mâncarea se gătește în fața ta, vinul vine din via de peste drum.
Traseul meu cel mai frecvent, și nu întâmplător. Începem cu Cricova: zece minute de oraș, și mașina intră direct sub pământ. Sub calcar sunt 120 de kilometri de străzi cu nume de soiuri de struguri, iar o parte din tur se face pe roți. Apoi sala de degustare, de obicei trei vinuri, și înapoi la lumină. Mai departe, Mănăstirea Curchi, într-o pădure de pini: ziduri albe, cupole verzi, patruzeci de minute ajung, iar autocarele trec, nu știu de ce, pe lângă ea. Prânz la Butuceni, într-o gospodărie de piatră cu cuptor pe lemne, ținută de a treia generație a aceleiași familii. Și la final Orheiul Vechi: o mănăstire rupestră din secolul al XIII-lea deasupra unui cot al Răutului, activă, cu călugări. De la parcare sunt cincisprezece minute de urcuș pe piatră neregulată, dar între două și patru după-amiaza calcarul luminează. Despre ziua asta am scris un articol separat, iar traseul e aici: Curchi, Orheiul Vechi, Cricova.
Dacă ai liberă doar o jumătate de zi, de exemplu duminică dimineața, înainte să te întorci în piață, ia traseul ăsta. Palatul Manuc Bei de la Hîncești, apoi Mileștii Mici, al doilea oraș subteran al vinului din țară și cea mai mare pivniță din lume: un milion de sticle în galerii. Șase ore, și la mijlocul zilei ești din nou în oraș: Un palat, apoi cea mai mare pivniță din lume.
De Purcari vei auzi în piață cu siguranță: e roșul acela care s-a servit cândva la mesele regale. Dar eu te sfătuiesc să ajungi acolo cu mașina, pentru că pe drum e biserica din Căușeni, intrată pe jumătate în pământ, cu fresce înăuntru. Prânzul în ziua asta nu e la restaurant, ci acasă la o familie din satul Carahasani, la gospodăria Cobza: bucătărie de sat cum nu găsești în oraș, și de asta mă ocup eu. Două locuri care rar se pun în aceeași zi, și e păcat: Fresce sub pământ, un roșu deasupra meselor regale.
Există o variantă și pentru cei care vor să rămână aproape de oraș. Dimineața ne plimbăm prin centrul Chișinăului, pe drum oprim la o biserică veche de lemn, iar până la prânz ajungem la Castel MIMI din Bulboaca, o vinărie care arată ca un conac de pe o vedere. Seara ești din nou în piață. E, recunosc, cea mai leneșă zi de vin pe care o pot oferi: Întâi capitala, apoi castelul.
Aici începe Moldova adevărată. Oaspeții care vin de Ziua Vinului pentru o săptămână îmi pun mereu aceeași întrebare: ce altceva? Răspund pe direcții.
O jumătate de oră, o oră de Chișinău, și ești pe un teritoriu care lipsește de pe majoritatea hărților. Cetatea Tighina pe Nistru, un pod dincolo de care se schimbă numerele de înmatriculare, Tiraspolul cu Casa Sovietelor și Lenin în față, fabrica de coniac Kvint, care lucrează din 1897, și o degustare de patru-cinci vechimi, după care cei care „nu beau coniac” de obicei se răzgândesc. Ai nevoie doar de pașaport, la frontieră stăm de obicei trei-cinci minute, și de ea mă ocup eu. O zi ajunge ca să vezi tot ce contează: O zi pe celălalt mal.
Țipova și Saharna, două mănăstiri deasupra malurilor abrupte ale Nistrului, cascade și un drum pe care îți vine să oprești la fiecare zece minute: Două mănăstiri deasupra Nistrului. Cine vrea să rămână pe tema vinului schimbă Saharna cu o cramă: Mănăstirea rupestră și crama. Iar cea mai lungă zi spre nord duce la Soroca: cetatea cu cinci turnuri, dealul romilor cu palatele lui și Lumânarea Recunoștinței de deasupra râului: Spre nord, la cetatea cu cinci turnuri.
Găgăuzia: o sută de kilometri spre sud și o altă limbă dincolo de geam. Găgăuzii vorbesc o limbă turcică, trăiesc în stepă și te hrănesc așa de bine, încât după prânzul într-o familie turul continuă vizibil mai încet. Comrat, capitala autonomiei, Beșalma și gospodăriile de vin din stepa Bugeacului, pe drum: Spre sud, la un popor cu propria lui capitală.
Da, de aici se poate merge la Odesa și înapoi până noaptea: 200 de kilometri, frontiera la Palanca, toată ziua de la un capăt la altul. E o poveste aparte și îți spun sincer: situația o verificăm în dimineața plecării, iar dacă avem îndoieli, schimbăm pe un traseu prin Moldova fără cost suplimentar. Detalii aici: O zi în Odesa.
Dacă vrei câte o bucată din fiecare de pe lista asta, se poate și așa. Îmi spui ce te interesează, vin, mănăstiri, stratul sovietic de peste Nistru sau pur și simplu drumul, iar eu așez ziua în orele de lumină și îți trimit prețul pe mașină înainte să rezervi ceva: O zi în Moldova, construită în jurul tău. Iar pentru cei veniți pe mai mult timp există Călătoria completă: șapte-zece zile, una-trei ore de drum pe zi, nopți în case de la țară, slujba de dimineață la Orheiul Vechi și o seară pe Nistru. Într-o astfel de săptămână, Ziua Vinului se dovedește a fi doar prima seară.
Sunt ghid licențiat, duc oaspeți prin Moldova din 2019 și fac asta tot anul. Conduc eu, povestesc eu, în patru limbi, și trec de la una la alta fără pauză dacă în grupul tău se vorbesc mai multe. De zi răspunde un singur om: eu. În zilele aglomerate poate conduce un ghid din echipa mea CarPoint, același traseu, aceeași mașină, dar călătoria o organizez eu și de rezultat răspund eu.
Te iau din orice punct al Chișinăului, apă e în mașină, scaune pentru copii la cerere. Biletele la mănăstiri, tururile și degustările la vinării și prânzul le plătești pe loc, separat de călătorie. Weekendurile de sărbătoare la Chișinău sunt aglomerate, așa că dacă știi deja datele, scrie-mi din timp: așezăm zilele în jurul pieței așa încât dimineața să fie sub pământ, iar seara la sărbătoare.
Vino de Ziua Vinului. Apoi dă-mi o zi, și îți arăt de unde vine vinul ăsta.
Scrie-mi în ce zile ești la Chișinău și îți așez zilele în jurul sărbătorii: dimineața sub pământ la Cricova, seara în piață, iar apoi până la Nistru.
O zi în Moldova, construită în jurul tău.Rezervă pe WhatsApp
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →