După-amiaza opresc la hotelul tău, și aici se încheie excursia cu mine. În oraș e încă program de lucru, soarele e sus, iar în urma ta rămân un palat, o oră sub pământ și un prânz cu muzică live. Seara e toată a ta: o întâlnire, un avion, somnul de după zborul de noapte sau o plimbare prin Chișinău, de data asta fără mine.
Dintre toate excursiile mele din capitală, asta e cea mai scurtă: șase ore, două opriri și sub o sută de kilometri de drum. Recunosc, multă vreme m-am întrebat dacă e nevoie de acest traseu, pentru că oaspeții cer de obicei totul deodată, nouă ore și patru opriri. Apoi am numărat de câte ori mi s-a scris: „Avem doar o jumătate de zi, ce apucăm să vedem?”, și îndoielile au dispărut.
Geografia ți-o explic o singură dată, ca să nu crezi că mergem în zigzag. Hîncești e la treizeci și cinci de kilometri de Chișinău, și mai departe de atât nu mergem în ziua asta. Mileștii Mici e mai aproape de oraș: la patruzeci de kilometri de palat și doar la douăzeci de hotelul tău. Facem un circuit: întâi punctul cel mai îndepărtat și palatul văzut cu mintea odihnită, apoi coborâm sub pământ, mâncăm tot acolo și în jumătate de oră suntem în oraș, fără să trecem de două ori pe același drum.
Cel mai des aleg traseul ăsta oamenii veniți în delegație: dimineața e liberă, la patru au o întâlnire, seara o cină cu partenerii, și ar vrea să ia din Moldova ceva mai mult decât priveliștea din sala de ședințe. E bun și pentru a doua zi în țară, când traseul clasic cu Cricova și Orheiul Vechi l-ai făcut deja și nu mai ai putere pentru încă nouă ore. Uneori e pur și simplu un „vin, da, dar nu toată ziua”, spus cinstit. Se potrivește și cuplurilor în care unul iubește vinul, iar celălalt istoria: fiecare are o oră pentru ce îi place, și nimeni nu stă în mașină din politețe. Pentru unii oaspeți degustarea e doar un pretext, iar atracția principală sunt galeriile subterane, pentru alții e invers, iar ziua asta li se potrivește tuturor.
Pe deasupra, aproape nu depinde de vreme, pentru că palatul e sub acoperiș, pivnița e sub pământ, iar prânzul se servește în sală. Ploaia din noiembrie sau arșița din iulie nu schimbă programul, ci doar locul unde aștepți mașina.
În primele patruzeci de minute de drum îți povestesc cine a fost Manuc Bey: negustor și diplomat armean din secolul al XIX-lea, omul pentru care s-a construit acest complex. În mașină mă opresc intenționat aici. În palat e acum muzeu, și acolo afli despre stăpânul lui mai mult decât aș apuca eu să-ți spun pe șosea. Mie îmi place mai mult să-ți arăt locul în sine. În aceste patruzeci de minute aflu ce fel de zi vrei: date și cifre sau liniște și priveliștea de la geam, și mă adaptez.
Complexul are patru clădiri: Palatul Domnesc, Casa Vechilului, castelul de vânătoare al contesei Cadîr și turnul de veghe. Între ele se merge pe jos, prin curte, iar după patruzeci de minute în mașină asta e o plăcere aparte. Vizita durează o oră, suficient cât să vezi totul fără grabă. Merg alături, traduc și adaug ce nu scrie pe plăcuțe. Nu știu de ce, oaspeții preferă turnul, deși stăm mai mult în palat. Biletul la palat se plătește pe loc.
Pe la amiază ajungem la Mileștii Mici. Afară pot fi plus treizeci și cinci de grade sau minus zece, dar înăuntru e mereu la fel de răcoare, așa că după vreo zece minute îți încheii bluza pe care te-am rugat s-o iei. E cea mai mare pivniță de vin din lume: 250 de kilometri de galerii, dintre care 120 în folosință. Cifrele le spun o singură dată, pentru că sub pământ își pierd repede sensul. Mergi cu mașina pe o stradă, cotești pe alta, apoi pe a treia, fiecare cu numele ei: străzile din pivniță poartă nume de soiuri de struguri. Cam pe aici îți dai seama că ai putea continua așa până seara.
Cu mașina, da, pentru că așa parcurgem o parte din tur: 120 de kilometri nu-i parcurge nimeni pe jos, iar galeriile sunt gândite pentru circulație. Apoi o oprire, și de acolo mergi pe jos, pe piatră, pe lângă butoaiele de-a lungul pereților și rafturile cu colecția din Cartea Recordurilor Guinness, azi peste 1,7 milioane de sticle. Ce anume e acolo și de ce, îți vor povesti la fața locului. Rolul meu în galerii e modest: am grijă să nu rămână nimeni în urmă la vreo cotitură și îți arăt unde e lumina mai bună pentru poze. De obicei, până la a treia cotitură telefonul ajunge oricum în buzunar, pentru că îți îngheață mâinile.
La cramă poți alege orice program, și stabilim asta din timp, încă din mesaje. Cel mai scurt e programul de bază. Nu are degustare de vin, în schimb afli ce e pivnița asta și cât vin se păstrează în ea. Turul de bază este disponibil, dimineața, după-amiaza și seara, așa că nu trebuie să-ți potrivești ziua după el.
Există și programe mai lungi, cu degustare, iar atunci turul se încheie în sala de degustare. Costul depinde de programul ales, plata e pe loc, cu cardul sau numerar. Dacă alegi degustarea, te sfătuiesc să nu te grăbești, pentru că azi conduc eu, nu tu. După frigul din galerii sala pare caldă, vinul își dezvăluie treptat aromele, iar discuția de la masă se înviorează treptat. Apa din mașină, câte o sticlă de fiecare, prinde bine după pivniță.
La sfârșitul turului, la ieșirea din pivnițe, e un bar de vin: un pahar de vin, un ceai sau o cafea și câteva minute de odihnă după răcoarea galeriilor, înainte să hotărăști ce urmează.
Iar ce urmează, după mine, e prânzul. La cramă, prânzul are un meniu fix: felul întâi, felul doi și desert. Nu poți comanda din meniu, iar un restaurant separat aici nu există, așa că nu trebuie să alegi nimic. Cât mănânci, se cântă live muzică populară, cu muzicanții la câțiva pași de masă. Prânzul durează o oră și jumătate, pentru că discuția începută în pivniță nu vrea să se încheie la masă. Unii oaspeți spun apoi că a fost cel mai bun moment al zilei, alții își amintesc frigul din galerie, iar mie îmi convin ambele variante.
Prânzul e opțional și se plătește pe loc. Dacă nu-l vrei, plecăm imediat după tur, și ajungi în oraș cu o oră și jumătate mai devreme. Spune-mi doar din timp, pentru că eu anunț crama câți vom fi la masă și dacă venim sau nu.
O haină groasă e obligatorie, chiar și în iulie, ba mai ales în iulie: afară e arșiță, iar înăuntru după cinci minute te încheii până la gât. Alege încălțăminte comodă, tocurile sub pământ doar încurcă. Dacă cuiva din grup îi e greu să meargă, scrie-mi din timp: o parte din drumul prin galerii se face pe roți, dar tot trebuie mers pe jos, iar eu verific la cramă ce se poate simplifica.
Traseul ăsta nu are restricții de sezon: și palatul, și pivnița primesc oaspeți tot anul. Dacă ai o săptămână la dispoziție și vrei să vezi a doua pivniță mare, la Cricova îi duc pe oaspeți în altă zi. În aceeași excursie vizităm Mănăstirea Curchi și Orheiul Vechi, iar despre traseul ăsta am scris un articol separat. Două pivnițe într-o zi se pot vizita și ele, dar asta e deja alt traseu și altă discuție.
Te iau după micul dejun de unde spui: de la hotel, de la apartament sau de la aeroport. Dacă ai dimineața o întâlnire, putem porni puțin mai târziu, putem vizita ambele locuri și așa. Dacă după pivniță simți că pentru azi ajunge, spune-mi și ne întoarcem mai devreme. Pe cei douăzeci de kilometri de întoarcere de obicei nu mai povestesc: după galerii și prânz oamenii vor doar să se uite pe geam, și îi înțeleg. Dacă în ziua ta sunt ocupat, aceeași excursie o conduce un ghid din echipa mea, cu aceeași mașină, dar tot eu răspund de organizare. Iar dacă seara nu ai nimic programat și vrei să continui, îți spun unde se mănâncă bine în Chișinău, deși asta nu mai intră în traseu.
Detaliile traseului și prețul pe mașină pentru grupul tău le găsești pe pagina turului „Palatul Manuc Bey și Mileștii Mici”, unde e și formularul de rezervare. Iar dacă ți-e mai simplu să-mi scrii direct, scrie-mi: aproape mereu am telefonul la mine și răspund repede.
Dacă la Chișinău ai liberă doar o jumătate de zi, scrie-mi pe WhatsApp data și câți sunteți, iar eu stabilesc plecarea în funcție de planurile tale de seară.
Un palat, apoi cea mai mare pivniță din lume.Rezervă pe WhatsApp
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →