În galeria Costin există un moment pe care îl aștept de fiecare dată. Cam pe la minutul cinci, oaspetele nu mai ascultă ce spun, se oprește în fața unei vitrine și începe să numere obiectele. Apoi trece la vitrina de alături și numără din nou. N-are rost să-l grăbești atunci, așa că aștept lângă ușă și îi las timp să privească în voie.
Toată ziua asta am construit-o în jurul unui singur cuvânt: colecție. Dimineața vedem ce a adunat un om o viață întreagă și a pus sub același acoperiș, la Ialoveni. Pe la prânz ajungem la Hîncești, la un conac refăcut bucată cu bucată, cu palat și castel de vânătoare. Iar la final coborâm la cea mai mare colecție a zilei, pentru că la Mileștii Mici, sub pământ, stau peste 1,7 milioane de sticle. În total parcurgem cam o sută de kilometri, fără drumuri lungi, iar înainte de seară ești deja acasă sau la hotel. Când anume, depinde de programul pe care îl alegi la Mileștii Mici.
Mai întâi celor care iubesc muzeele ciudate. Săli cu etichete și ani găsești în orice țară, dar aici, în spatele fiecărei vitrine, se vede omul care a gândit și a adunat totul. Dacă într-un oraș străin cauți mai întâi un muzeu al unui lucru cu totul inutil, sigur ne vom înțelege.
Apoi celor care au ales o zi cu prognoză de ploaie. Aproape tot programul e la interior, așa că vremea contează puțin, iar scurta plimbare până la castelul de vânătoare se face și sub umbrelă.
Și, în sfârșit, celor care s-au săturat să stea în mașină. De la Chișinău până la galerie sunt doar doisprezece kilometri, iar celelalte locuri sunt și ele aproape unul de altul, așa că petreci mai mult timp privind decât pe drum, lucru rar pentru o excursie de o zi prin țară. Cel mai des aleg traseul ăsta cei care au văzut deja locurile cele mai cunoscute și vor ceva despre care să povestească acasă cu o urmă de neîncredere în glas.
La Ialoveni ajungem devreme și, de obicei, în afară de noi nu mai e nimeni în galerie. A întemeiat-o colecționarul Petru Costin, iar cuvântul „muzeu” nu i se potrivește prea bine. Mai exact, sunt peste douăzeci și cinci de colecții tematice ale aceluiași om, sub un singur acoperiș, iar „tematice” înseamnă că fiecare e dedicată unui singur lucru. Uneori nu-ți vine să crezi ce a ales până nu vezi toată vitrina.
Ce anume e adunat acolo nu înșir, pentru că lista e lungă, iar jumătate din plăcere e să intri în sala următoare și să încerci să ghicești ce s-a hotărât omul ăsta să colecționeze mai departe. Unele colecții le înțelegi din prag, în fața altora te oprești și te întrebi la ce a mai trebuit și asta. Mi-am pus întrebarea de mai multe ori și până la urmă am ajuns la singurul răspuns care stă în picioare: pentru că a putut.
Aici vorbesc mai puțin decât oriunde pe traseele mele. Despre colecționar îți povestesc mai târziu, în mașină, pe drum spre Hîncești, iar în galerie e mai util să merg alături și să-ți traduc etichetele când mă rogi. Oaspeții trec încet de la o vitrină la alta, ca printr-un magazin în care nu se vinde nimic, și ora zboară. Dacă ești dintre cei care citesc fiecare etichetă, îți spun sincer: o oră nu-ți va ajunge, iar eu rămân bucuros mai mult, dacă ești de acord să decalăm restul programului.
Înainte să ieșim, te întreb ce colecție ți-a rămas cel mai mult în minte. Răspunsurile coincid rar și, după mine, asta e cel mai bun lucru care se poate spune despre un muzeu.
După o jumătate de oră de drum suntem la Hîncești. Conacul Manuc Bey e un ansamblu arhitectural din secolul al XIX-lea, în stil neoclasic francez. Cuvântul „complex” contează aici pentru mine mai mult decât „palat”, pentru că nu e o singură clădire, ci un ansamblu întreg: palatul cu sălile lui și castelul de vânătoare. Conacul poartă numele lui Manuc Bey, negustor și diplomat armean, și a crescut treptat, clădire cu clădire, la fel ca acele colecții. Despre asta povestesc de obicei cât trecem de la o clădire la alta.
Conacul e restaurat, sălile sunt deschise, luminoase și cu ecou. Prin săli te duc fie eu, fie un ghid local, dacă vorbește limba ta. Castelul de vânătoare se află separat și mergem până la el pe jos, chiar dacă grupul se uită deja la ceas.
La conac stăm cam o oră. Dacă grupul se grăbește la vin, terminăm mai repede, iar dacă e invers, nu grăbesc pe nimeni, și zece minute în plus găsesc mereu.
Două colecții adunate de oameni sunt deja în urmă, iar pe a treia a adunat-o o țară întreagă. Mileștii Mici e cea mai mare colecție de vinuri din lume: peste 1,7 milioane de sticle stau în tuneluri săpate în calcar, iar galeriile au, cu totul, sute de kilometri. Vei vedea doar o mică parte din ele, și e de ajuns ca să-ți dai seama cât de mare e.
Nu scriu aici în detaliu despre pivnița asta, pentru că am o zi separată în care ea e în centrul programului. Pe traseul ăsta o lăsăm la final, și acolo își face efectul exact cum trebuie. După vitrinele lui Costin și sălile lui Manuc Bey, cobori sub pământ, unde temperatura scade imediat și sunetul se înăbușă, iar apoi auzi un număr greu de imaginat: peste 1,7 milioane. Dimineața, în vitrine erau sute de obiecte, aici e același fel de colecție, la scara unei țări.
Programul din pivniță îl alegi tu, cu sau fără degustare, și îl plătești pe loc. Dacă vrei să iei acasă o sticlă, îți recomand un vin, iar cumpărătura se plătește tot pe loc. Poți lua prânzul, dacă vrei, chiar acolo, la cramă, sau poți sări peste el și mânca abia în oraș: până la Chișinău sunt de aici douăzeci și doi de kilometri.
Încălțămintea trebuie să fie comodă, dar nu de munte: azi nu sunt stânci și urcușuri, mergi prin săli și puțin pe jos până la castelul de vânătoare. Te rog mai ales să iei ceva gros pentru pivniță. Sub pământ e răcoare în orice lună, iar în iulie se simte mai ales, când afară sunt peste treizeci de grade, iar jos îți vine să-ți încheii haina. Puloverul sau geaca le poți lăsa liniștit în mașină până la prânz, și îți amintesc de ele înainte de coborâre. Iar când ieși din pivniță, afară ți se pare cald, chiar dacă e noiembrie.
În prețul excursiei intră mașina cu combustibil, eu ca șofer, turul în limba ta (engleză, germană, rusă sau română), transportul dus-întors din orice punct al Chișinăului și apa din mașină, câte o sticlă de persoană. Dacă îți convine mai mult italiana, spaniola sau turca, vine cu tine un ghid din echipa mea care vorbește limba respectivă. Separat, direct pe loc, plătești patru lucruri:
La cramă și la conacul Manuc Bey se poate plăti cu cardul, iar pentru galeria Costin îți recomand să ai numerar, pentru orice eventualitate.
Copiii se descurcă de obicei mai ușor în excursia asta decât la mănăstiri și cetăți: drumurile sunt scurte, aproape totul e la interior, iar în galerie au ce privi și fără explicațiile adulților. Scaunul pentru copii de la nouă luni îl montez la cerere și e inclus în preț, trebuie doar să-mi spui vârsta copilului. Degustarea, se înțelege, e doar pentru adulți, altfel traseul e cât se poate de potrivit pentru copii. Dacă în sălile conacului copiii încep să se plictisească, țin cont de asta și nu lungesc vizita.
Fac traseul tot anul. Vara, ordinea locurilor iese bine de la sine: orele cele mai calde ale zilei le petreci la răcoare, sub pământ. Iarna nu se schimbă nimic, doar că haina groasă o ai deja pe tine. Ploaia aproape că nu încurcă ziua asta, așa că, dacă prognoza ți-a stricat alte planuri, alege traseul ăsta. Dacă cuiva din grup îi e greu să meargă pe jos sau ești cu căruciorul, scrie-mi din timp: verific accesul în fiecare loc și adaptez programul, ca să nu lămurim toate astea abia la fața locului.
Îmi place traseul ăsta pentru că nu arată ca de pe o vedere. Nimeni nu vine în Moldova pentru o galerie de colecții de la Ialoveni, dar acasă oamenii povestesc apoi tocmai despre ea, și am auzit asta nu o dată. Palatul și pivnița completează drumul: întâi vitrinele, apoi sălile, apoi tunelurile, și fiecare loc e mai mare decât cel dinainte.
Un grup de până la patru persoane merge cu mine în Toyota Prius+, cinci-șase persoane în Opel Vivaro, iar pentru grupuri mai mari e un Mercedes Sprinter. Te iau de la hotel sau de la orice adresă din Chișinău și te aduc tot acolo. Dacă în data ta sunt deja ocupat, același traseu îl face un ghid din echipa mea, dar eu răspund de buna desfășurare a excursiei. Dacă ai văzut deja Mileștii Mici, spune-mi din timp, și ne gândim împreună cu ce să încheiem ziua. Iar dacă pe drum vrei să sari peste ceva sau să mai stai undeva, spune-mi pur și simplu, și adaptez programul din mers.
Ce intră în preț și ce se plătește separat găsești detaliat pe pagina turului: Galeria Colecțiilor Costin, Manuc Bey și Mileștii Mici. Tot acolo e și formularul de rezervare, sau îmi poți scrie direct pe WhatsApp.
Scrie-mi pe WhatsApp în ce zi vrei să mergi și câți veți fi: dacă ziua e liberă, o organizez pentru grupul tău, iar dacă e ocupată, îți propun alta.
Dimineața coborâm la chiliile săpate în calcar deasupra Nistrului și urcăm înapoi, apoi un prânz la țară la o familie din Lalova și o cramă la Orhei. Îți povestesc cum arată ziua și cui i se potrivește.
Citește →
Zece ore, cam 320 de kilometri și un oraș pe Nistru la capătul drumului. Îți povestesc cum arată cea mai lungă zi a mea și cui i se potrivește.
Citește →
Dimineața, o oră și jumătate sub stejari și carpeni, apoi o masă cu vedere spre vii care ține loc de prânz. Îți povestesc cum arată ziua asta și cui i se potrivește mai bine decât altele.
Citește →